Poezii despre Omul de Zăpadă

 

 

Băiețelul de zăpadă

Am făcut un băiețel
Din zăpadă albă, rece.
Dar de-afară strălucește
Soarele și mi-l topește.

Nu mă supăr, căci de mâine,
Fulgii o să cadă, iar grămadă,
O să chem copii afară
Ca să-l construiască iară.

Basm de iarnă

A fost odată, este azi,
Un om cu trupul de zăpadă,
Din mâini micuțe s-a născut
Ca toată lumea să îl vadă.

Iată, în ceruri păsărele,
Se-ntorc la cuiburi printre noi,
Omul cu pipa se ascunde
Să se transforme-n val de ploi!

 

Bulgăre de nea

Dintr-un bulgăre de nea
Am facut un om, sadea!
Avea nas și-o gură mică
Și l-am botezat Năică.

Primăvara, soarele,
I-a topit picioarele.
Din Năică a rămas
O guriță și un nas.

 

Cine-i oare?

Nasu-i de ardei,
Ochii de cărbune,
Mătura sub braț,
Îi stă de minune.

I-am pus oala-n cap,
În loc de pălărie,
Cât timp va fi ger,
Frig să nu-i mai fie.

 

Eu sunt omul de zăpadă (Serban Larisa Mihaela)

Eu sunt omul de zăpadă
Așezat în colț de stradă,
Vântul și cu soarele
Mi-au topit picioarele.

Chiar dacă-s mai mititel
Nu sunt supărat defel.
Fulgii când încep să cadă
Se asterne iar zăpadă.

Toți copii vor veni,
Împreună vor trudi,
Dintr-un bulgăre mai mare
Îmi vor face iar picioare.

 

Iarna ( D.Botez)

Sfredeluș cu alți băieți
Se cufundă prin nămeți,
Și ridică în ogradă
Un om mare de zăpadă.
Are trup, fără picioare,
Cu o căpățână mare,
Ochii negri, din cărbune,
Seamănă cu două prune.
Pare tot dintr-o bucată,
Și acoperit cu vată.
Alb, ca-ntr-un cearșaf, în ger,
Cade ca un bărbier.
E umflat și e bondoc,
Ca-mbracat într-un cojoc.
Și de-l încălzește-o rază
Când e soare la amiază,
El începe-ncet să plângă.
I-a căzut urechea stângă
Și pe urmă până-n seară
Nasul s-a topit: pic, pic,
Parcă ar fi fost de ceară…
Și n-a mai rămas nimic.

 

Necazul omului de zăpadă

Plânge, plânge de necaz
Omul de zăpadă gras:
“Cine m-a mușcat de nas?”
Iepurașul face haz
Și mănâncă morcov ras.

 

Omul de zăpadă (I. Sebastian)

Sprijinit într-un toiag
Stă-n ogradă un moșneag.
Poartă-n cap o oală veche
Răsturnată pe-o ureche.

Ochii negri și lucioși
Sunt cărbuni din vatră scoși
Nu-i lipsește nici lulea.
Parcă pufăie din ea.

Iar pe piept, perechi, perechi,
Are moșul nasturi vechi
Și mai are un nas roș,
Ca o creastă de cucoș.

 

Omul de zăpadă și iepurașul

La un capăt de livadă
Șade omul de zăpadă.
Doi cărbuni ca ochi el are,
Iar ca nas un morcov mare.
Iepurașul din tufiș,
Îl privește pe furiș.
Și îi strigă: “Măi bădie!
Dă-mi un pic de nas și mie!”

 

Omul de zăpadă ( Nicolae Marius)

As putea să fac un pas
Sau s-alerg sprinten pe stradă
Am și gură am și nas
Eu sunt omul de zăpadă.

Aș putea să patinez,
Nu e glumă și nici vrajă,
Aș putea chiar să schiez
Însă stau aici de strajă.

De copii am fost creat,
Din zăpadă am o haină,
Pentru a nu fi furat
Visul unei nopți de iarnă.

Pârtia eu o păzesc
Neaua să nu se topească
Pe copii înveselesc
Dintr-un vas eu am o cască.

Moș Crăciun sosește-agale
Pe zăpadă renii trag
Sania, eu a lui cale
O păzesc cu mare drag.

 

Omulețul de zăpadă…Nicușor! (Aurora Luchian)

Trece Nicușor, domol,
Gardului dându-i ocol,
Prin nămeții de zăpadă,
Să ajungă în ogradă.

A-nghețat pe derdeluș.
Căzu pe alunecuș,
S-a lovit, a plâns un pic,
Pe furiș că-i un voinic!

Ar fi râs copiii tare,
Ochii lui nu-s stropitoare!
A șters lacrimile-ndată,
Cu mâneca înghețată.

Ziua-i scurtă, trece-n grabă,
S-a-nserat și nu-i de sagă!
Dacă-ntârzie la masă,
Mama va fi mânioasă.

A ajuns la poarta care
E albită de ninsoare,
O deschide ușurel,
Și-l primește Azorel.

L-a mângâiat bucuros,
I-a promis un os gustos:
– Du-te, ghemotoc de nea,
Că m-așteaptă mama mea!

A intrat în casa caldă,
Alb ca un om de zăpadă!
Prefăcându-se bunicu’:
-Ce mai seamană cu Nicu!