Cine a inventat grădinița

Frederick Froebel

V-ați întrebat vreodată cine și când a inventat grădinița? Care era scopul ei inițial și cine i-a dat acest nume? Oare ce fel de activități făceau copiii în cadrul primelor grădinițe și oare se mai respectă aceleași principii de educare a copiilor?

În primul rând este necesar să spunem că grădinița este o parte foarte importantă din viața oricărui copil și că, fără doar și poate cunoștințele acumulate la grădiniță îi vor fi de mare ajutor mai departe în viață. Dar mai important decât orice cunoștință este procesul de socializare ce are loc în cadrul grădiniței, deoarece îi ajută pe cei mici să dezvolte prietenii, să comunice, să petreacă timpul alături de copii de vârsta lor, să-și învingă timiditatea.

Darurile lui Froebel

Grădinița a fost inventată în anul 1830 de către Friedrich Froebel, un pedagog german care a trăit între anii 1782-1852. Dacă astăzi grădinița a devenit un loc unde ne putem lăsa cu încredere copiii de la vârste foarte fragede pentru a putea reveni la serviciu, în secolul al XIX-lea mamele stăteau acasă și avea grijă de copii. Și totuși Friedrich Froebel a înțeles că educația unui copil trebuie asistată și ghidată încă de la vârsta de 3 ani și nicidecum de la 7 ani, cum se credea atunci. Acesta credea cu tărie că nu disciplină strictă educă un copil mic ci mai degrabă copiii învăță jucânde-se, descoperind și experimentând lumea care îi înconjoară. De asemenea, el a imaginat un sistem liber, în care copiii nu sunt notați, nu sunt testați iar activitățile lor nu implicau nici scrisul și nici cititul ci joaca liberă ce se baza în mare parte pe darurile educaționale pe care copiii le primeau pe parcursul grădiniței, daruri care în zilele noastre se numesc jocuri educative. Printre activități se mai numărau și grădinăritul, dansul și muzica.

Darurile lui Froebel

Fiecare grădiniță creștea și îngrijea câte o grădină de flori și una de legume, fapt ce l-a inspirat pe Froebel să numească aceste instituții Kindergarten adică Grădinița de Copii, termen ce a rămas în istorie, fiind preluat de multe alte culturi. Rapid, grădinițele s-au răspândit în lumea întreagă devenind forma predominantă de educație preșcolară în America sau în Europa de Vest. Chiar și în România, între anii 1896 și 1910 s-au deschis 166 de grădinițe ce urmau metoda lui Froebel.

Și totuși ce însemna metoda lui Froebel și de ce a avut așa un succes? Oare câte dintre ideile și principiile enumerate de Froebel se mai regăsesc astăzi în educarea copiilor preșcolari? Să fi fost mai bune și mai utile aceste idei de bază ce stat la crearea unui sistem ce astăzi se întinde pe întreg globul?

În primul rând, pentru a oferi educatorilor un punct de pornire și un ghid concret despre motodele sale, Froebel  a creat un set de daruri educative sau ocupaționale ce aveau bineînțeles un grad de complexitate crescător. Dacă în ziua de astăzi, copiilor li se pune totul la dispoziție, uneori chiar înainte de a fi pregătiți, Froebel le oferea copiilor aceste jocuri sub formă de cadou, în momentul în care credea ca aceștia sunt pregătiți și că și-au însușit deja cunoștințele necesare pentru a face față și pentru a înțelege noile noțiuni.  Înainte însă să creeze aceste daruri, Froebel a studiat cristalele la Muzeul De Geologie din Berlin unde a descoperit că lucrurile mari pot fi descompuse în unele mai mici, precum un cerc sau o simplă linie. Astfel copiilor le este mai ușor să înțeleagă anumite lucruri, abia după ce le-au descoperit pe bucățele și nu ca un întreg. O mare parte din aceste daruri le regăsim și în cadrul grădinițelor moderne și chiar dacă sunt uneori scoase din context, rămân ca o dovadă vie că la început totul se baza pe joacă și nu pe rezultatele deosebite obținute de copii încă de la o vârstă foarte fragedă.

Set darurile lui Froebel

Putem spune însă, că acest sistem ce a marcat viețile a multor copii care mai târziu au devenit personalități marcante pentru secolul în care au trăit și nu numai, ( de exemplu pictorul Paul Klee) nu mai există astăzi în cadrul societății moderne. Am pierdut moștenirea unui mare pedagog a cărui vis a fost ca cei mici să se învețe prin joacă, să descopere lumea și să se bucure sincer de minunile din jurul lor. Astăzi grădinița presupune un program strict și rigid, ce se bazează pe performanța mai mult decât pe joacă, în care activitățile deseori cronometrate îsi pierd din importanță  printre atîtea reguli, idei, schimbări, fișe de lucru, desene în contur, activități identice, pretenții absurde și lipsa de sensibilitate față de copii, acești mici exploratori a căror poveste abia începe și pe care suntem datori, ca pedagogi și ca părinți să-i ghidăm cum putem mai bine, dar nu spre succes ci spre micile reusite și nereușite personale care ne formează și ne șlefuiesc personalitatea.

Sigur că nu putem să revenim la ceea ce a fost. Trăim într-o societate complet diferită în care cunoaștem atât de multe lucruri și descoperim zilnic atât de multe lucruri noi. Și sigur, în grădinițe copiii încă se mai joacă, decupează, lipesc, construiesc, dar oare chiar fac toate astea din propria lor inițiativă, oare chiar înțeleg procesele ce au loc în fața lor sau toate aceste activități sunt supravegheate și dictate de vocea pedagogului ce stă în fața lor?

Și totuși viitorul sună bine. Din ce în ce mai mult vorbim despre metodele moderne de predare, metode ce-i implică total pe copii în procesul de învățare. Sunt grădinițe în care copiii sunt prea ocupați pentru fișe de lucru sau de colorat, deoarece sunt afară, în curte, plantând flori și căutând insecte. Sau sunt implicați într-o piesă de teatru pentru care tot ei au creat personajele din materiale reciclabile. Sau poate, învăță să scrie literele dar nu pe foaie, ci în nisip.

Darurile lui Froebel

Am evoluat mult de acum câteva sute de ani când Friedrich Froebel punea bazele primei grădinițe de copii. Privim cu încredere spre viitor, spre generațiile curioase de copii  ce vor veni, spre educatorii și profesorii dornici de o schimbare și spre părinții ce între timp au învățat să aprecieze până și cel mai mic desen făcut de copiii lor, chiar dacă acesta nu este un desen perfect, în contur, ci este compus doar din câteva linii colorate și vesele, ce exprimă mai mult decât perfect fericirea copiilor de a descoperi, de a învăța, de a se minuna de lumea fantastică ce stă la picioarele lor gata să fie dezgolită de secrete.