Poezii despre familie (2)

Familia mea

Când pe lume am venit,
Doi ochi negri am zărit.
Mă priveau cu încântare
De parcă eram un Soare.

Mai târziu, eu am aflat
Cine-n brațe m-a purtat,
Și m-a legănat ușor,
Ca s-adorm încetișor.

Era chiar mămica mea
Ce în brațe mă ținea !
Tot timpul mă ocrotea,
Și-mi plăcea căldura sa.

Am văzut apoi, mereu,
Un om care îmi zâmbea.
Și stătea la capul meu,
Și cu grija mă veghea.

Era tata ! Am aflat
Când am vrut să sar din pat.
El mi-a zis: Ce faci aici?
Un-te crezi tu, ursulici?

Și vai ce s-a bucurat
Când pe nume l-am strigat !
I-am zis: –Ta-ta, Ta-ta-ta–,
Și pe loc l-am dat gata.

La bunica în grădină

La bunica în grădină,
Sub o blană de zăpadă
Cine credeţi c-a ieşit
Şi lumina vrea s-o vadă?

E un pâlc de ghiocei
Curajoşi şi veseli tare,
Au pe frunze clopoţei
Şi zâmbesc când stau la soare.

Fără un buchet promis
Am intrat plângând în casă.
Nu-i aşa c-o să mă ierţi
Că n-ai ghiocei pe masă?

N-am putut să-i rup bunico,
Erau mici şi s-au rugat
Să-i mai las vreo două zile
Sub zăpadă, la iernat!

La plimbare

Cu bunicul şi bunica
Am fost astăzi la plimbare.
Unde mergem împreună?
S-adunăm un pic de soare!

De ce spui aşa bunico?
Soarele nu se adună!
Doar în ochişorii mei
El nicicând n-o să apună!

Ne plimbăm în parc, căci iată!
Toamna caldă şi-nsorită
Se sfârşeşte şi îndată
Vine iarna zgribulită!

Mâinile bunicuței

Bunicuța, hărnicuța,
Are mâinile-ncrețite,
Dar cât ține săptămâna
Nu le vezi că-s obosite!
Ba prind nasturi la hăinuță,
Ba te miri ce mai adună
Și tot ele ne frământă
Covrigei și pâine bună!

Doi

Suntem doi, sora și frate,
Inimioare-ngemănate,
Ne-ajutăm mereu frățește,
Unde-s doi puterea crește !

Sunt un copil ca fiecare

Sunt copil ca fiecare
Și mă joc mereu,
Jucăria cea mai mare
Este tatăl meu.

Și când tata nu-i acasă
Ci-i altundeva
Jucăria cea frumoasă
Este mama mea.

Și când mama și cu tata
Sunt plecați de-aici
Pentru joc, să țineți seama,
Am niște bunici.

Scumpa mamă, dragă tata
Roata nu stă-n loc,
Că voi fi și eu odată
Jucărie-n joc.