Unde a zburat rândunica?

Toată pădurea se pregătește pentru venirea iernii…

Când s-a trezit Cip-Cirip, un vânt rece bătea, care legăna frunzele copacilor și tufele măceșilor…

Soarele nici nu răsărise înca și vrăbiuța Cip-Cirip își luă zborul spre prietena ei, rândunica:
“ O să zburăm amândouă, până la iaz și o să facem baie împreună”, se gândea pe drum vrăbiuța, bucuroasă. “ Ea în apă, eu în nisip”.
Căsuța rândunicii era sub streașina unei case, sus, sus de tot!

Cip-cirip-cirip! făcu vrăbiuța, ceea ce pe limba vrăbiilor însemnă:
“ Vecinică,
Rândunică
Ieși afară
Surioară…
Nu-i nici cald și nu-i nici soare,
Dar e bine de plimbare…”

A stat vrăbiuța, a mai strigat o dată, de doua ori, apoi, sfâr… a zburat spre pădure.

Frunzele copacilor începuseră să se îngălbenească și firele de iarbă nu mai erau verzi. Vrăbiuța simțea că e mai frig decât ieri, dar nu prea întelegea de ce…

Și cum zbura ea, așa, mai aproape de pământ, numai ce-o văzu pe furnică. Aceasta ducea spre un musuroi un miez de pâine mai mare decât două furnici la un loc!

Vrăbiuța se apropie de ea și ciripi:
“ Cip-cirip, soră furnică,
N-ai vazut pe rândunică?”

Dar furnica îi raspunde fără să se opreasca din drum:

– N-am văzut-o, n-am văzut-o… Du-te și întreabă-l pe bursuc… Eu n-am timp să ma uit dupa rândunică. Acum îmi fac provizii de iarnă…

Vrăbiuța zbură mai repede, până ce îl întâlni pe moș Bursuc. Abia ducea în gură o ramură cu frunze roșioare, ca arama. Se pregătea să-și facă culcușul.

Vrăbiuța se opri pe un fir de măceș.
“Moș Bursuc, n-ai văzut
Vecinica
Rândunica
Pe aici a trecut?”

Dar bursucul n-o vazuse pe rândunică, și-i păru rău că n-o putea ajuta pe vrăbiuță.

Și iar zbură vrăbiuța, mai departe. În poiană, întalni o șopârlă.
– N-ai vazut-o pe rândunică?…întrebă ea.

Dar nici șoparla n-o văzuse și îi răspunse repede:
– N-am vazut-o, n-am vazut-o. N-am avut timp… Toata dimineața am căutat o piatră mai mare, sub care să dorm toată iarna… În sfârșit, am găsit una!

Șopârla a plecat spre noul ei culcuș, iar vrăbiuța a zburat până la iaz la prietena ei broscuța. Sălciile de pe mal își scuturaseră toate frunzele, iar nuferii nu se mai vedeau deloc.

Vrăbiuța se opri lângă malul lacului și strigă:
“ Hai broscuța Oac-oac-oac,
Ieși acum puțin din lac!
Cip-cirip-cip-cirip…”
Și iată că broscuța iesi la mal…

– Bună ziua, broscuța! ciripi vrăbiuța. N-ai văzut-o pe rândunică? o caut de azi dimineață.
– Nu, n-am văzut-o! răspunse broscuța Oac-Oac. Mi-am făcut o căsuță în namolul din fundul lacului. E așa de cald acolo! O să dorm toată iarna. Dar ce se aude? întrebă broscuța…
– Ia te uită, niște păsări! N-o fi și prietena nostră, rândunica?
– Ba da, și eu sunt, răspunse rândunica. Și coborâ lânga ele.
– Dar unde ai fost până acum? întrebă vrăbiuța… te-am căutat peste tot și nu te-am găsit.
– Am stat de vorbă cu alte rândunici, pe niste fire de telegraf și ne-am făcut planul de drum.
– Cum? De ce plecați? întrebară broscuța și vrăbiuța.
– N-avem ce mânca la iarnă. Aici nu găsim nici musculițe, nici viermișori.
– Dar o să mai vii? întrebă vrăbiuța.
– Sigur că o sa mai vin! La primăvară.

Vrăbiuța era tare bucuroasă… se gândea cum să păzească mai bine cuibul rândunicii, până la primăvară…

Și rândunica a plecat. S-a ridicat sus, sus de tot și împreună cu celelalte rândunici, strânse în stol, au zburat mai departe spre țările calde.

Vrăbiuța ciripi în urma rândunicii:
“ Drum bun rândunico!”

Apoi zbură repede spre cuib, că să-l deretice, să aibă și ea adăpost peste iarnă.