Mărul buclucaș (V. Suteev)

Mărul buclucaș

Într-o zi de toamnă târzie când copacii se goliseră de mult de frunze, în vârful unui măr sălbatic , din pădure, mai atârna un măr, un singur măr.

Tocmai în timpul acesta, iepuraşul  Iepurici, care alerga prin pădure, a văzut mărul.

Dar cum să-l ia de acolo ? Mărul era sus, sus de tot iar el nu putea să sară până la el !

– Crra – crra !  …se auzi de sus dintr-un brad. Era Cioara cea neagră care râdea.

Se uită iepuraşul  Iepurici la ea cu uimire şi-i strigă:

-Ei, Cioaro , rupe-mi şi mie mărul ala de sus !

Cioara a zburat din brad şi a rupt mărul. Numai că nu a reuşit să-l ţină în cioc, şi mărul a căzut.

– Îţi mulţumesc, Cioaro ! a strigat bucuros Iepurici şi a dat să ridice mărul de jos, dar acesta parcă ar fi fost viu, a început deodată să sâsâie…. Şi a luat-o la fugă.

– Ce-o fi asta? Iepurici s-a speriat foarte tare dar apoi a înţeles: mărul căzuse chiar pe ariciul Ţepoşilă, care, făcut ghem, dormea sub pom.

Ţepoşilă , buimac de somn, a sărit în sus şi s-a pus pe fugă, cu mărul înfipt în ţepii lui.

– Stai, stai ! striga Iepurici cât îl ţineau puterile. Unde fugi cu mărul meu ?

Ariciul Ţepoşilă se opreşte şi zice:

–   Acesta-i mărul meu. A căzut, iar eu l-am prins.

Atunci, Iepurici s-a repezit la ariciul Ţepoşilă:

–   Să-mi dai mărul chiar acum !  Eu l-am găsit !

S-a apropiat în zbor şi Cioara şi zice:

– Degeaba vă certaţi . Acesta este mărul meu fiindcă eu l-am rupt din pom. Şi s-a pornit o ceartă între cei trei, că nu se mai puteau înţelege. Fiecare striga în felul lui.

– Este mărul meu – striga Iepurici – că eu l-am văzut primul !

– Ba e al meu – croncănea  Cioara – că eu l-a rupt!

– Ba e al meu – striga ariciul Ţepoşilă – că eu l-am prins !

Ţipete, mare gălăgie în toată pădurea şi harţa începe. Cioara îl loveşte pe ariciul Ţepoşilă cu ciocul în nas, ariciul Ţepoşilă îl înţeapă pe Iepurici cu ţepii în codiţă, iar Iepurici o loveşte pe Cioară cu lăbuţa peste cioc.

Dar iată că apare şi cumătrul Moş Martin, ursul care mormăie supărat:

– Ei, dar ce s-a întâmplat aici ? Ce-i cu gălăgia asta?

Toţi se reped spre el, şi-i spun:

– Tu, Moş Martine, eşti cel mai mare şi mai inteligent din pădure. Te rugăm să ne faci judecată dreaptă. Cui vei crede de cuviinţă că i se cuvine mărul acesta, al lui să fie.

Şi i-au povestit ursului toate câte s-au petrecut.

A stat Moş Martin s-a gândit ce s-a gândit, s-a scărpinat după urechea dreaptă şi a întrebat:

– Cine a descoperit mărul ?

– Eu ! – a răspuns Iepurici.

– Dar cine l-a rupt din pom ?

– Crra – crra  – fireşte că eu ! a răspuns Cioara.

– Buun ! Şi cine l-a prins ?

– Eu, Eu Moş Martine – eu l-am prins ! a chiţăit ariciul Ţepoşilă.

– Iată ce este, a fost de părere Moş Martin, – voi toţi aveţi dreptate, şi de aceea fiecare din voi are dreptul să primească mărul!

– Da, dar nu-i decât un  singur măr ! au sărit toţi cu gura Ţepoşilă, Iepurici şi Cioara.

– Împărţiţi mărul în părţi egale şi fiecare să ia câte o bucăţică. Toţi au izbucnit într-un glas:

– Cum de nu ne-a venit ideea asta mai înainte ?!

Ariciul Ţepoşilă  a luat mărul Buclucaş şi l-a împărţit în patru părţi egale. Prima bucăţică a dat-o iepuraşului şi i-a zis:

–    Asta ţie, Iepurici, pentru că tu ai văzut primul mărul.

A doua bucăţică a dat-o ciorii:

– Asta ţie, Cioaro, fiindcă tu ai rupt mărul din pom.

A treia bucăţică, ariciul şi-a pus-o deoparte pentru sine şi a zis:

– Asta pentru mine, întrucât eu am prins mărul acesta buclucaş.

Cea de-a patra bucăţică ariciul i-a pus-o ursului în labă şi ia zis:

–   Iar asta ţie Moş Martine …

–   Dar de ce mie ? răspunse, mirat, ursul.

–   Tocmai pentru că tu ne-ai împăcat şi ne-ai învăţat să gândim !

Şi fiecare şi-a mâncat bucăţica sa de măr, şi toţi au fost mulţumiţi că Moş Martin a făcut judecată dreaptă şi nu a nedreptăţit pe nimeni.

Şi iaca aşa s-a sfârşit povestea mea.

Trackbacks

  1. […] cei mici scenete de teatru pe tema Toamna. Puteți alege povești precum Unde a zburat rânndunica, Mărul buclucaș sau Mergem la vânătoare de urși, sau alte povești sau poezii din folclorul […]

Speak Your Mind